Ambasadorii lui Isus la inceput de an


Luca 10:2-4 Si le -a zis: ,,Mare este secerisul, dar putini sînt lucrãtorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.  3 Duceţi-vă; iată, vă trimet ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.  4 Să nu luaţi cu voi nici pungã, nici traistã, nici încãltãminte, si sã nu întrebati pe nimeni de sănătate pe drum.”

Acest eveniment nu trebuie confundat cu trimiterea celor 12 din Matei 10 şi Luca 9. Sunt multe lucruri comune celor două trimiteri şi este normal să fie aşa deoarece amândouă grupurile au fost trimise de unul şi acelaşi Stăpân cu una şi aceeaşi misiune. Cei 12 apostoli au lucrat în Galileea, pe când aceşti bărbaţi au fost trimişi în Iudeea, de aceea tragem concluzia că aceşti 70 au fost ucenici anonimi ai lui Isus.

Totuşi întrebarea care persistă este de ce doar Luca a relatat această trimitere? Unul dintre răspunsuri se poate intui din numărul ucenicilor. Dacă cei 12 reprezintă cele 12 triburi ale lui Israel, atunci cei 70 este posibil să indice la cele 70 de popoare menţionate în Genesa 10. Dacă este aşa, atunci Luca doreşte să sublinieze universalitatea Evangheliei, iar mesajul este unul simplu: Isus vrea ca Evanghelia să fie răspândită tuturor naţiunilor.

Numărul 70 era larg răspândit la evrei, aşa cum o arată şi Vechiul Testament (Numeri 11.16 – bătrânii lui Israel), sau Sinedriul (alcătuit din 70 de bătrâni ai Israelului). Oricum, cei 70 au format 35 de echipe care trebuiau să ridice semne de întrebare în naţiunea lui Israel. 35 de locaţii urmau să fie pregătite deodată pentru vizita Mântuitorului. Aceasta ne indică modul de gândire al Domnului Isus. Isus a gândit Evanghelizarea ca o acţiune în stil mare. El i-a obişnuit pe ucenicii Lui să gândească totul în stil mare, pe măsura puterii lui Dumnezeu, nu pe măsura puterii lor.

Deoarece terenul de lucru este vast, chemarea de a fi ambasador se aseamănă cu cea de secerător. În loc să te rogi ca Domnul să-ţi dea  o slujbă mai uşoară, trebuie să te rogi pentru mai mulţi lucrători. Este demn de notat că cei care se roagă pentru lucrători la seceriş nu sunt spectatorii, ci sunt lucrătorii. Prea mulţi creştini se roagă în zilele de azi ca alţii să preia slujba pe care ei refuză s-o împlinească.

Secerişul se face la un moment dat, iar atunci este nevoie de toate forţele disponibile pentru ca recolta să nu se strice. Deoarece timpul este limitat această mişcare trebuie făcută rapid. Deseori orice muncă făcută contra cronometru necesită un efort mai mare decât dacă s-ar fi făcut într-un ritm normal. Indicaţia ca să nu întrebe pe nimeni de sănătate nu atinge aspectul lipsei de respect, ci doar o concentrare a timpului şi efortului pentru a duce la bun sfârşit sarcina.

De obicei orientalii când se întîlneau petreceau un timp îndelungat pentru a se săruta şi a da mâna unul cu celălalt. Deseori aceste saluturi lungi erau făţarnice, superficiale şi formale, de aceea pierderea timpului în această manieră era contraproductivă pentru scopul trimiterii. Timpul trebuia folosit cu prudenţă şi eficienţă.

Munca până la istovire previne certurile între ucenici si dorinta pentru o responsabilitate mai mare. Cei care au timp de cearta si de fuga dupa un loc de autoritate, detin acest lux pentru ca nu muncesc pana la istovire in Marele Seceris! Anul Nou care ne sta in fata este un an in care Domnul ne mai da o sansa sa muncim pana la istovire. Sper ca numarul celor care considera timpul un lux sa se reduca in favoarea celor care sunt obsedati de Seceris. Daca nu sa va intampla, atunci recolta se strica! Cine isi poate lua o responsabilitate atat de mare? Cine are tupeul acesta de a se pune cu Domnul Secerisului?

Anunțuri

One response to this post.

  1. Posted by ambasadorul on Ianuarie 8, 2010 at 10:27 am

    Dragă Cristi,

    îți doresc un an plin de binecuvântările Tatălui Ceresc. Un an în care împreună să reprezentăm aici jos într-un mod excelent, Împărăția de sus!
    Mă rog ca să ne umplem în acest an de „cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească” pentru ca să ne purtăm demni deslujba încredințată: ambasadorii Stăpânului!

    mult har și Domnul cu tine și familia ta!

    PS: te aștept pe la Hațeg!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: