Isus – Piatra de capatai


Efeseni 2.20  fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

Provocat de socrul meu sa vad la ce se refera expresia „piatra de capatai,” am ajuns la concluzia ca aceasta este o preluare a unui ebraism care este des folosit in Vechiul Testament (ex: Psalmi 118.22; Isaia 8.14). In pasajul din Zaharia 4.7 cuvantul folosit este “even harosha” se refera la piatra de capatai, cea de sus, care este diferita de “even pina” adica piatra din capul unghiului, care se punea la directionarea temeliei. Referinta provitoare la piatra de capatai este la Odrasla, la Robul Domnului, adica la Mesia.

In Noul Testament termenul “akroogoniaios” se gaseste de doua ori in Efeseni 2.20 si 1Petru 2.6, iar intelesul este de piatra de capatai, anume cea care finaliza cladirea. Acest inteles este gasit si in texte extrabiblice, sau care comenteaza textul biblic vechi testamental. Cuvantul este format din akros (extrem) si goonia (colt, sau unghi), insemnand: plasat la coltul opus, extrem, cuvantul piatra fiind subinteles in context. Piatra trebuia bine aleasa, bine finisata si bine potrivita in cele doua arce de cerc ce converg in ea.

Pentru Efeseni intelesul versetului 20 era foarte clar: temelia era pusa de apostoli si profeti, iar piatra care finaliza acest templu spiritual, adica biserica, era insusi Cristos Isus. Pentru Evreii si pentru Neamurile din Efes care faceau parte din Biserica, acest mesaj era unul extrem de convingator: un arc de cerc si celalalt al boltei nu puteau sta impreuna daca nu era piatra de capatai, adica Isus. Cristos facea legatura, dadea frumusete si completa biserica din Efes… cat de frumoasa putea fi aceasta priveliste!

Piatra de capatai in Corintul antic – poze personale. Piatra avea forma de V si sustinea cele doua arce de cerc, dand stabilitate boltei, dar in acelasi timp si frumusete cladirii.

Piatra de capatai la poarta de intrare a Teatrului din anticul Filipi – poza personala. Observati aspectul estetic adaugat celui arhitectural.

Pe de cealalta parte “kefale gonias” se refera la ebraismul “even pina” care indica acea piatra din capul unghiului, sau coltul fundatiei cladirii. Termenul este folosit in Marcu 12.10, Fapte 4.11 si 1Petru 2.7, dar interesant este ca Petru interpreteaza Psalmul 118.22 ca fiind nu piatra finala, ci piatra ascutita care sta la coltul cladirii si care-i face pe unii (cei necredinciosi) sa se impiedice si sa cada.

Indepartarea lui Isus ca piatra de capatai a fost la rastignire, pentru ca mai apoi prin Inviere, aceastei pietre sa-i fie redat locul pe care-L merita (vezi Psalmul 118.22). Repunerea in acest loc este prin vointa si puterea lui Dumnezeu, motiv de uimire pentru intreaga umanitate.

Anunțuri

5 responses to this post.

  1. Am supus articolul tau voturilor de pe ftw.ro: http://ftw.ro/Altele/Isus_Piatra_de_capatai 🙂

    Răspunde

  2. Posted by adrian on Ianuarie 28, 2010 at 10:20 pm

    Excelent articolul!
    L-am citit cu mare placere!
    Abia astept o predica despre „piatra din capul unghiului”.
    Intr-adevar, observatiile de ordin arhitectural limpezesc intelegerea acestei expresii.

    Răspunde

  3. Posted by Catalina on Iunie 22, 2010 at 6:56 pm

    Exista doua „pietre” importante in arhitectura
    1. Cheie de boltă (engl: keystone)
    În arhitectură, cheia de boltă reprezintă piatra din vârful unui arc arhitectural, fiind simultan elementul de susţinere al întregii structuri, fără de care aceasta ar colapsa. Toate pietrele care alcătuiesc muchiile de îmbinare ale cheii de boltă suportă la rândul lor o parte a greutăţii structurii. Arcurile arhitecturale construite fără un element central de îmbinare de tipul cheii de boltă se numesc arcuri false sau arcuri consolă.

    2. Piatra de temelie (engl: cornerstone, foundation stone) Prima piatra care se pune la coltul fundatiei unei constructii, de ex biserica, dupa care se aliniaza toate celelalte. Contine inscriptii cu numele sfantului/patronului, ctitorilor

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: